Cultura romaneasca

Sunt un mare fan al Romaniei si al istoriei sale.

Am ajuns devreme in Bucuresti si aveam in fata o zi intreaga ... fierbinte. Un spartan cand are timp liber si nu il foloseste facand sport ... isi antreneaza mintea. Am pus mana de curand pe o carte legata de viata lui Tudor Vladimirescu. Interesant.
Este incredibila puterea de regenerare a romanilor, proces care din pacate suntem programati sa il repetam la intervale uneori destul de lungi. Si atunci producem dupa caz o rascoala, un razboi, o revolutie. Citeam anumite raporturi si am ramas uimit cum noi, o provincie mica si saraca, am alimentat gura flamanda a atator imperii. Nu o sa va bat capul cu prea multe detalii dar ca sa va faceti o idee, doar provinciile romane asigurau festinul Constantinopolului cateva luni pe an.

O alta nazdravanie interesanta este legata de mamaliga noastra cea de toate zilele, acest aliment care ne curge prin sange de sute de ani si care ne-a atras si o porecla din partea vecinilor de la sud. Nu v-ati intrebat niciodata "care-i faza?" Am avut surpriza sa aflu ca accentul pe aceasta sursa de hrana s-a facut datorita faptului ca Imperiul Otoman, care sugea cu un apetit colosal resursele noastre, nu agrea porumbul. Taranul roman a intuit repede o schema gen "cultiv porumb pentru ca astuia nu ii place deci cand obtin recolta nu vine sa imi ia mai mult de jumatate din ea". Interesant nu ? Hai ca incep sa ma reapuc de citit.

Pe masura ce am parcurs cartea am avut o ciudata impresia ca am mai intalnit aceste situatii. Politicieni care isi vand tara, grupuri de interese ce exploteaza clasa inferioara, legi construite pentru anumite strategii. Unde am mai vazut eu asta ? Ah da, in Romania lui 1990-2008.

Romanul este o mare figura. De sute de ani repetam aceeasi schema blestemata parca. Traim o viata grea, ne lasam exploatati, ajungem sa ne uram intre noi si ne dorim raul unul celuilat. Totul pana in cel de-al 12-lea ceas cand ... avem o revelatie, dam cu pumnul in masa, ne infratim, punem mana pe arme, schimbam sistemul si il inlocuim cu o varianta putin mai imbunatatita. Apoi ciclul se repeta ... si eroii se uita.

Cu un apetit crescut de istorie pasesc in Bucuresti. Afara este sufocant. Nu ma antrenez Duminica. Fac rost de "Pentru Patrie" (1977, Sergiu Nicolaescu). Povestea interesanta ca de astfel toata istoria noastra. Un film facut foarte bine pentru posibilitatile de atunci cu un numar de figuranti ce depaseste probabil distributia unui film modern cu tot cu echipa de filmare.
Acelasi taran roman, sarac, chemat la arme, care a facut fapte de eroism ce au zdruncinat acele vremuri intunecate. Acesta este "spartanul" meu preferat.

Cum sa putem ajunge undeva daca nu stim de unde am plecat ?

Pauza de masa.

Urmeaza "Triunghiul mortii" (1999, Sergiu Nicolaescu). O noua lupta pentru mentinerea integritatii teritoriale. O productie din nou facuta in limita posibilitatilor presarata pe ici pe colo cu unele vedete care personal nu le acordam rolul de soldat roman. De fapt incerc sa atribui chestia pe imbatranirea genialului regizor care in ultimele proiecte precum si in cele viitoare introduce in distributie tot felul de vedete rasuflate care personal imi alimenteaza ura. Am observat in trecere, pe nu stiu unde, un articol in care Cristina Rus spunea ca nu poate juca in ultimul film al lui Nicolaescu din cauza programului incarcat de concerte.
Acum vine si intrebarea mea ... cine naiba este atat de cretin sa invite la un concert pe Cristina Rus, a carei talent muzical masurat pe o scara de la 1 la 10 este -1 ? Repet, acuz batranetea aruncata pe umerii batranului veteran al cinematografiei, care in ultimul timp a luat niste decizii ciudate din punctul meu de vedere. Din acest motiv refuz sa vad filme mai vechi de Triunghiul Mortii.
Nu acord timp pretios din viata mea sa o vad pe Cristina Rus actrita, pe stirista aia sportiva de la Antena 1 in rol de regina, Bitman cavaler-express sau pe Raduleasca in rol de muncitoare la o fabrica din Timisioara revolutionara.

Prezentarea moderna a istoriei contemporane cu vedete ce rup playback-ul in roluri cheie este prea mult pentru mine.
Prezentarea veche in adevarul ei brut, in filme documentar, in clipuri alb-negru, in documente si carti prafuite ... este uneori prea putin pentru mine.

Inapoi in Sparta!

Fara lacrimi

Au fost doua zile grele.

A trebuit sa imi iau ramas bun de la cineva foarte aproapiat. Ca orice veste trista apare brusc, prea tarziu si insotita de un regret ca nu ai avut posibilitatea sa spui mai mult.

Imaginea lui o asociez cu cele mai multe amintiri pe care le am inca din frageda copilarie. Acel om caruia datorita faptului ca mi-a fost mereu aproape inca de cand m-am format ca om, i-am atribuit apelativul de "tata".

A fost un om care a crescut intr-o familie saraca si numeroasa si dintre fratii lui a fost cel mai mare. Existenta lui a fost asemanatoare oricarui taran roman din tara noastra si a romanului in general, strans legata de pamant si muncile lui, de casa si animalele din batatura ei.

A terminat toate cele 6 clase care in perioada razboiului mondial reprezentau cel mai avansat nivel de studii, fiind remarcat datorita talentului de a compune si de rapiditatea cu care efectua exercitii matematice, intr-o perioada in care Romania reprezenta saracie, munca pamantului si religie. La 18 ani a fost inrolat in armata iar serviciul militar la efectuat timp de 3 ani de zile la Salonta (sute de km de casa) in conditii grele si fara permisii. Ma gandesc cum unii dintre noi nu au fost in stare sa suporte un regim militar usor, cu durata de 6 luni la o unitate de multe ori din zona resedintei. Mi-aduc aminte ca imi spunea, la momentul intoarcerii din armata nu a recunoscut satul in care locuia. Incantati de prestatia lui in domeniul militar, superiorii i-au oferit posibilitatea sa ramana cadru militar acolo, dar nu a putut accepta, avea o sotie si un copil care il asteptau acasa, o curte plina de animale si pamant care astepta sa fie lucrat. La intoarcere s-a angajat in cadrul CFR-ului unde a lucrat timp de 35 de ani. Pe toata perioada vacantelor nu ratam o zi acolo, dispretuind de mic copil orasele cu cimentul, praful si zgomotul acestora.

Din prima zi de vacanta ma duceau parintii mei acolo sau venea el si ma lua cu trenul. M-ar fi luat peste tot, am fost si prin tara in vizite la prieteni de-ai lui, intr-una din ele in zona Apuseni, unde am petrecut niste clipe de neuitat cu oamenii acelor locuri. Pleca la serviciu la 4-5 dimineata facand zilnic naveta 50 km pana la Bucuresti si descarcand aproape continuu garnituri intregi de trenuri marfar. Cand ajungea seara acasa se schimba si se ocupa de curte, animale si gradina cu o energie pe care multi oameni o pot considera inexplicabila. Seara ii lasam langa frigider sticle goale de clasicul Brifcor al copilariei pe care el le umplea la Bucuresti si ni le aducea pline impreuna cu tot felul de bunatati care se gaseau cu greu in acele vremuri. Mediul copilariei mele a fost cel clasic comunist si imi aduc aminte ce bucurosi eram cand la sfarsitul saptamanii, ne ducea sa ne cumpere inghetate si tot ce vroiam. Nu cred ca a fost ceva sa ii cer si sa nu imi ofera dar intr-o maniera extraordinara care nu mi-a afectat deloc bunul simt si raspunderea.

Batatorind ulitele satului cu clasicele scaldari la garla, pescuit si fotbal, ma chema mereu sa il ajut seara la unele treburi legate in general de animalele din curte, si cand ma vedea ca stramb din nas pentru ca trebuie sa abandonez pentru putin timp joaca, imi explica importanta pe care oamenii trebuie sa o acorde acestor treburi si cum hrana noastra cea de toate zilele provine de aici, precum si responsabilitatile pe care le avem la o casa de la tara. Asa am descoperit si pasiunea pentru mancare sanatoasa, munca si natura, respectul si grija pentru alti oameni si de ce nu pentru animale. Cea mai buna masa este dupa ce ai muncit la un lucru, l-ai terminat si esti satisfacut. Am realizat legatura puternica dintre oameni si acest mediu natural, despre faptul ca inca din strabuni, acesti indivizi au ocupatii aproape identice si ca uneori trecerea timpului si evolutia refuza sa vada asta.

Ramane probabil secretul lui, cum de a reusit ca in ciuda numeroaselor boacane facute de mine, sa nu ridice nici macar odata palma la mine si cu toate astea sa imi cultive un imens simt al responsabilitatii si al masurii.

In ziua pensionarii am fost cu el, copil fiind in vacanta, sa isi adune lucrurile din vestiar si sa isi i-a ramas bun de la fostii colegi. Eram prea ocupat atunci cu o pusca cu capse pentru a realiza ce se afla in sufletul lui in acel moment. Odata cu trecerea anilor lungile sederi s-au schimbat in scurte vizite, trecand macar odata pe luna pe acolo, pentru a-mi aerisii mintea si corpul, timp in care il observam cum sta cuminte pe un scaun, pufaind pe ganduri dintr-o tigare si scuturand din cand in cand bastonul care de aproximativ un an il folosea pentru a mai pacalii putin artrita de la picior.

Moartea este considerata de catre unii un nou inceput si simt ca este bine acolo undeva si vegheaza asupra noastra. Ma bucur ca destul de curand am avut inspiratia parca simtind, sa il rog sa faca o poza cu mine, impreuna cu persoana care i-a fost aproape o viata intreaga. Imi pare rau poate ca nu am apucat sa ii spun mai multe dar sunt sigur ca stie tot ce as fi putut sa ii zic.

Era un om ca oricare altul dar deosebit de special pentru mine. Era ca mine, eram ca el, pana si in pozele cand era tanar se observa asemanarea, mi-a spus cineva odata ca sunt la configuratie exact cum era el.

Era bunicul meu.

Cati dintre voi mai tineti legatura cu ei ? Printre voi inca mai sunt cei care au posibilitatea sa ii stranga mana cu caldura, sa il imbratiseze si sa ii spuna o vorba buna si simpla:

"Ziua buna bunicule, ce mai faci matale?"

In memoria bunicului meu ...

Sunt ceea ce sunt

Pentru ca urmaresc niste scopuri bine stabilite. Mare parte din timpul meu il petrec in activitati practice, insa acord un mare interes si analizei. Uneori ma vezi cum ma pierd pentru moment pe ganduri in fata geamului fumuriu de la birou meu. Urasc sa stau prea mult timp jos, acest birou ma sufoca uneori si orice vizita "afara" este binevenita.

Nu sunt genul sa abandonez, viata este grea si uneori te jigneste, dar sunt tipul care sta in noroi pana la genunchi si isi face atent treaba. Uneori poate ca toate astea iti aduc regrete si simti ca risti sa bati pasul pe loc, dar cand stii foarte bine ce faci, cand vezi totul ca pe o misiune pe care iti impui sa o realizezi, nu exista decat satisfactia.

Sistemul este insa atat de binevoitor incat iti ingaduie sa faci ce vrei, deci poti accepta misiuni sau nu. Aceste sarcini zilnice ale vietii iti conduc existenta pe drumul tau catre supravietuire. Este foarte usor sa traiesti fara sarcini. Ai sa vezi oameni din astia peste tot in jurul tau, ei formeaza o patura destul de mare care ne acopera in intregime pe noi ceilalti. Cea mai mare parte a societatii romanesti traieste din ajutoare sociale, cum este asta posibil intr-o tara care abia se taraste sub propria greutate imi este greu de inteles.

Acesti indivizi sunt cei mai relaxati, ii vei gasi pe toate colturile strazilor, fumand dupa caz sau zambind tot timpul. Acesti oameni datorita lipsei de griji si stres vor traii 70-80 de ani lejer. Noi cei din celelalte straturi, avem o misiune. Noi vedem viata altfel, avem obligatii si ne place sa ne provocam. Traim atent si activ. Cercetam orice particula care intra in organismul nostru sau care ia contact cu mediul in care ne aflam.

Chiar vorbeam cu un individ care isi petrece majoritatea timpului pe balcon relaxandu-se, pana vine seara cand se muta la o terasa si sta pana la ziua cu narghileua langa el. Mi-a spus ca adevarata provocare pentru ea este sa faci tot timpul ce vrei si cat mai putin timp ceea ce nu vrei. Pentru mine care sunt precum un soldat german, toate astea vin dintr-o alta lume parca. Si totusi poate ca tipa asta este mai fericita intr-o zi si mai linistita decat voi fi eu vreodata. Pentru ei materialul nu exista punand un mare pret pe ceva ce noi care ne invartim in jurul materialului, am inceput sa il uitam. Prietenia.

Am foarte multe cunostinte si foarte putini prieteni pe cand ea ... are foarte putine cunostinte si foarte multi prieteni.

Sunt dintr-o tabara redusa dar care capata adepti din ce in ce mai multi. Sunt acel tip fidel pentru ca loialitatea imi curge in vene. Sunt acel tip atent pentru ca o piramida mare se construieste din bucati mici de piatra. Sunt acel individ care are nevoie de o misiune pentru ca sunt un soldat ce lupta impotriva sistemului. Sunt acel tip care isi antreneaza corpul si psihicul pentru ca viata este dura si trebuie sa fim puternici.

Sunt ceea ce crezi tu ... dar ai grija in ce crezi.

Melodia saptamanii: Jedi Mind Tricks - Sacrifice

+30 Grade

Imi continui existenta in soare si aer prafuit.

In perioada asta ma confrunt cu o mica problema. Imi scade pofta de mancare, pierd putin din greutate, scade randamentul la antrenament. Poate ca este ceva normal, incalzirea atmosferei ne afecteaza. Ciudat, cand eram copil imi doream calduri cat mai mari pentru a fi create conditii optime scaldatului in vacantele la bunici.

Din cauza faptului ca in aceasta perioada nu mai sunt atras de consumul clasicei carni ca sursa principala de proteine, pun accent pe legume, lactate, uscaturi etc. incercand sa mentin un ritm fix de 4 mese pe zi. Stai linistit, un numar mare de mese nu iti va aduce kilograme in plus daca nu urmaresti asta, cu conditia sa mananci exact cat iti trebuie si alimente sanatoase nu in ultimul rand sanatos preparate.

Am scazut putin din intensitatea antrenamentului incercand sa il adaptez noului mediu. Transpir stand degeaba, iar in sala imi ud tricoul de pe mine. Trebuie sa ma hidratez pe masura altfel risc sa dau mai mult decat primesc. Efectele aerului conditionat sunt cunoscute. Urasc aerul conditionat in sala, sincer prefer sa deschid geamurile salii si sa ma antrenez. La ce bun un aer rece si imputit ? Pe langa asta gandeste-te ca expunerea la aer conditionat intr-un mediu simplu este de ajuns sa te nenoroceasca, ia gandeste-te cum este sa tragi incins intr-un aer rece ? O sa incepi sa te vaiti curand de incheieturi si alte dureri.

Intr-o societate care viseaza siluete cu un program de 8 ore/zi la birou si mese la fast food trebuie sa facem loc pentru compromisuri. Este aproape imposibil sa ramai in forma cu un program sedentar. Te vei chinui cu diete si trucuri care iti vor distruge atat psihicul cat si sanatatea. Nu cred ca exista vreo solutie sa nu faci nimic si sa arati bine. Nu daca ai un super genetic, asa ca umbla atent la alimentatie si apuca-te de antrenamente.

Creste consumul de lichide (apa plata si ceaiuri fara zahar). Acidulatele dulci te nenorocesc. Pe langa excesul de zahar si alte tampenii nu am o parere buna nici despre acid in sine. Asa ca spune adio la Coca Cola and company si descopera apa plata in cantitati industriale. 2 sau chiar 3 litri de apa/zi. Din punctul meu de vedere hidratarea cu un clasic suc acidulat este egala cu zero. Pentru unii poate suna absurd dar merita sa incerci si cu timpul organismul tau se va adapta si va da semne pozitive.

Daca privezi organismul de ceva, cum sunt dulciurile, cateva zile vei avea o senzatie de nervozitate de genul "daca nu mananc crap" ... dar crede-ma ca daca nu hranesti monstrul va crapa el pana la urma.

Ai grija cu fructele. Majoritatea au un continut caloric destul de ridicat de zaharuri. Bananele pot concura cu succes in cursa cu batoanele de ciocolata clasice.