Despre durere,frica, sicrie si vise.

Intotdeauna am fost adepta ideii ca durerea se uita. Durere fizica, durere psihica, durere sufleteasca. Si chiar m-am bucurat, in limita a cat poate sa te bucure durerea… m-am bucurat de lectia pe care durerea m-a invatat-o la momentul respectiv.
Nu trebuie sa ne temem de durere, durerea se uita, lectia ramane, ramai un tu mai puternic, mai invatat si mai pregatit pentru dureri viitoare.
Ma bucura durerea pentru ca imi aduce aminte ca ceea ce am nu este vesnic si de nealterat, imi aduce aminte sa iubesc ce sunt si ce am, sa-mi continui drumul fara teama, sa ma perfectionez fara teama, sa uit de limitari, sa urc valul si sa ma las ghidata de el.

Ultimul set de geno, o durere intepatoare in cvadricepsi, simti parca ceva se rupe in ei, o ultima repetare si esti mai puternic.

Un alt fel de durere, cea pe care o simti cand iti depasesti limita de confort, cand iesi din micul sicriu pe care ti l-ai creat ca sa te protejeze, o durere placuta care iti aduce aminte ca esti viu, ca prin vene iti curge sange ca poti face tot ce ai visat, doar sa depasesti confortul, click, si esti déjà altul.

Deseori in ultima vreme ma surprind depasindu-mi limitele, sunt mult prea multe lucruri de care un om este capabil atunci cand este fortat de imprejurari exterioare. Putem prea multe dar ne autosedimentam intr-un invelis de prezervare, pacat… o sa ajungem la un moment dat sa realizam ca am facut prea putine, prea mult nu am trait, prea mult ne-am protejat, ne-am furat prea multe de la viata.

Ne gasim scuze ca sa nu fim activi, sa stam tolaniti intr-un fotoliu, in fata unui televizor inutil, cu un castron cu mancare inutila, urmarim programe inutile, urmam acelasi ciclu oboist in fiecare zi, lipsiti de energie, de viata.

Nu simti ca ai ratat o zi din viata, nu simti ca pierzi momente si ca imbatranesti degeaba? Sunt prea multe lucruri pe care le ratezi ducand o viata de robot.
Suntem plini de scuze, plini de plangeri, vedem tot ce nu merge, sau merge prost, la altii deobicei, suntem frustrati, nu suntem apreciati, suferim cand altuia ii merge bine.

Tu ce ai facut azi, pentru visul tau de maine?
Totul tine de alegere, cine vrei sa fii, ce vrei sa obtii si ce faci pentru asta.
Trezeste-te ia metroul si priveste oamenii, cine vrei sa fii?
Unde vrei sa cobori?

Ti-e teama…nu? Ti-e frica sa te uiti in oglinda si sa fii sincer cu tine, dar odata ce o faci si stii unde te duci, devii de neoprit, frica dispare, ramane doar destinatia in minte, chiar daca drumul e intunecat si plin de balauri, chiar daca drumul e lung si plin de praguri, satisfactia ca l-ai parcurs e de neinchipuit, rezultatul e al tau.
Un celebru autor brazilian spunea ca “noaptea e o parte din zi” iar magia “o punte intre lumea vizibila si cea invizibila”.
Cam asta este diferenta de mentalitate intre oamenii care au succes si cei care nu au succes in ceea ce isi propun, indiferent de natura visului/scopului lor : magia de-a a face din noaptea o parte din zi.

Trezeste-te si fii prezent, invata de la soare, de la copaci, de la oameni, de la anotimpuri, invata de la vant, invata de la copii. Stii ca a venit primavara? Ai simtit mirosul de salcami si de tei, ai vazut pomi inmuguriti, frunze verzi pline de seva? Cand te-ai oprit ultima oara sa simti?
Cine esti? Unde te duci?

Dar tu ce credeai ?

Viata este o continua lupta.

Daca alegi sa lupti poti culege laurii victoriilor sau iti poti unge ranile infrangerilor. Sta in natura mea sa lupt si daca as avea un rucsac imaginar categoric as aseza in acelasi loc atat sceptrul de campion cat si bandajul de invins. Din asta sunt facut si cu asta merg inainte.

Poate multi se intreaba, de unde atata pasiune, zel, etc. Iti raspund ca nu stiu daca nu cumva am pierdut legatura intre astea si gandul ca trebuie sa lupt in continuare. Nu stiu daca fac asta pentru ca iubesc sa fac asta sau pentru ca asta este destinul meu, si am ales sa fac asta. Cred ca in viata trebuie sa faci unele lucruri doar pentru ca trebuiesc facute, nu ca alegi sa faci asta sau ca simti nevoia. In cazul meu, eu pur si simplu fac asta.

Nu stiu cat de mult imi mai place, sunt ca un robot ce isi urmeaza traseul constant, nu pune intrebari doar le gandeste, ezita putin si executa mult. Ajungi intr-un nivel al vietii in care cheful dispare, devine o amintire din liceu sau studentie. Atunci ai ajuns in faza in care trebuie doar sa faci.

Nu astepta cheful de ceva anume, pentru ca el vine mai rar decat o lege buna adoptata de catre Guvernul Romaniei.

Crezi ca eu am chef sa merg la sala ? Nici nu mai stiu cand am avut ultima data "dispozitia necesara". Organismul meu primeste un semnal din partea creierului si el trebuie sa se conformeze. Cand faci chestia asta de ceva timp, ajungi pur si simplu sa o faci, pentru ca mesajul transmis accentuat catre celulele tale se imprima precum un cod ce se strecoara in ADN-ul tau.

Ma uit la indivizi din sala obsedati de cantitatile de pe bara, uneori nu pot executa corect doua repetari insa sub influenta incapatanarii insista in abordarea asta. Ce bine ar fi daca am fi avut progrese si cu bara goala, ce usor ar fi fost ca fara efort sa faci unele lucruri si sa obtii si rezultate. Poate ca as prefera ca lucrurile sa fie mult mai usoare atat la propriu cat si la figurat, insa exact asta face diferenta intre indivizi. In era in care omul se gandeste mai mult la ratele bancare decat la propria sanatate, lipsa vointei sta pe tronul de rege. Pentru ca oamenii aloca toata energia disponibila catre orice prostie din sistemul asta, in loc sa rada mai mult si sa iubeasca mai mult semenii si natura din jurul lui.

Asadar nu ma considera un sport freak ci mai degraba un individ care a ales sa faca asta cu placere indiferent de conditiile puse. Trebuie sa citesc tone de articole pentru ca eu sa imi pot imbunatati cunostiintele. Ce simplu ar fi sa citeasca doar alti pentru mine si eu sa culeg doar rodul muncii lor. In drumul meu catre sala depasesc terase pline cu oameni, fiecare avem treaba noastra, unii dau tot ce este mai bun din ei iar altii doar baga ce cred ca este mai bun, in ei. Oare care dintre noi ar avea dreptate ? Banuiesc ca as sta foarte bine la o masa alaturi de ei, dar totusi o fac mai rar decat marea majoritate a lor. Tot ce stiu legat de treaba asta este ca ... nu este nimic mai usor decat sa stai.

Crezi ca ard de nerabdare sa fac sport ?

Uneori ma compatimesc stiind ce ma asteapta odata ce pun piciorul in sala. Sunt sigur ca cei mai multi dintre atleti simt asta uneori. Alimentatia si toate misterele ei, atatia termeni si notiuni organice, proteine, carbohidrati, asezarea lor in diferite ordine, in functie de perioada zilei sau a antrenamentului. Carne, oua, legume dintre care unele au un gust ce nu ma incanta deloc, lactate, indiferent de stari si simturi trebuie sa le asimilez. Ah, tu disciplina...

"Vad ca iubesti tonul" imi spunea cineva ... "Nu stiu cat il iubesc, uneori parca nu il suport ... dar stiu cat de mult bine imi face".

Mintea si organismul tau au nevoie de unele activitati, fie ca este biciclism in natura, role, baschet, fiare sau ski, nu trebuie sa iti placa sa faci ceva ca sa constientizezi ca facandu-l te vei bucura de beneficiile lui. Distruge-ti cheful sau adu-l la o stare inerta, ignora-l fie ca te domina sau nu, pentru ca tu ... trebuie sa faci ceva, acum!

Relaxare

Nu mai luasem o pauza de antrenamente de o buna perioada de timp, cam din vara anului trecut, ca sa va faceti o idee asupra dedicarii mele, in seara de revelion eram in sala si totusi nu eram singur.

Am profitat de vremea buna ce s-a asezat asupra noastra, am luat cateva zile concediu de la birou si m-am dedicat, simplei vieti. Lucruri marunte care ne fac viata frumoasa. Cand esti un gen activ si practici anumite sporturi, simpla sedere in natura fara sa mai cauti provocari, ti se pare pe cat de interesanta pe atat de binevenita. Organismul nostru cere miscare la fel de mult precum cere si relaxare, odihna.

Sistemul asta uneori ma epuizeaza mental uneori mai mult decat orice antrenament care l-am facut vreodata. Sunt scarbit de gradul de materialism la care s-a ajuns, fuga dupa virtual si bani care nu iti apartin nici un moment, au indepartat omul modern de la originile si scopurile vietii, precum si modul de abordare a acesteia.

Am pus in aplicare planul, ma voi relaxa cat pot de mult, voi manca hrana de calitate fara masura, plimbari in aer liber, timp petrecut cu prietenii si alte activitati pentru care nu am mai avut timp in ultima perioada. Zilele au trecut repede, uimitor de repede si cu fiecare ceas parca mintea mea era din ce in ce mai odihnita, simteam cum stresul asta apasator dispare precum un geam murdar curatat treptat, lumina soarelui patrunzand din ce in ce mai mult.

Corpul meu nu intelegea ce se intampla, zilele treceau si el era lasat in pace. Hrana fara limite, fara griji, fara program fix/strict. Sunt rasplatit cu cateva kilograme in plus, de care chiar ma bucur, mai ales ca nu sunt concentrate doar in zona abdomenului. In ultimele luni chiar ma enervam ca ma blocasem in zona 85Kg, insa dupa aproximativ doua saptamani de repaus, surpriza 90Kg. Ce bine ar fi sa raman in zona asta si sa ii dau eventual mai multa calitate. Sunt mai mult ca sigur ca sistemul le va recupera inapoi. El crede ca ii apartin si probabil asa si este.

O perioada de pauza la cateva luni de antrenament, voi incerca sa respect principiul asta. Ma simt super bine, si antrenamentul de ieri a mers perfect. Vreau totusi sa mai iau in masa musculara putin si o sa incep prin marirea consistentei micului dejun si introducerea unei noi mese pe parcursul zilei. Mentin trei antrenamente pe saptamana in care voi cuprinde toate grupele musculare, pe baza unui program pe care il voi schimba lunar. O sedinta de alergare pe saptamana ar fi suficienta pentru mine.

Uleiul pentru al meu motor va fi asigurat de Animal Pak (Universal), aceste pastile minunate ce iti asigura un arhinecesar de vitamine si minerale si ma gandesc sa achizitionez si un supliment (Milk&Egg-Pronutrition). Cam asta este planul de atac pentru sezonul primavara-vara 2009.

PS - mi-am achitat deja abonamentul la sala ... pentru 3 luni.

Let's get ready to rumble!