luni, 26 octombrie 2009

Lemnul si eu


Sunt pus pe schimbari majore in camera mea. Dupa o zi intreaga prin trafic si armate intregi de indivizi porniti in goana cumparaturilor, intre asta si asta, am ales prima varianta. Nu stiu de ce imi place mirosul de lemn proaspat. Poate ca are legatura cu vacantele de iarna ale copilariei, cand bunicii ne incalzeau camera cu lemne in soba sau cu mirosul padurilor de munte unde incerc sa las urmele pasilor mei de fiecare data cand am ocazia.Ma uit putin mirat la cutiile din caruciorul pentru cumparaturi. Ma uit la produsele finite expuse si apoi din nou la cutiile respective. Formula pare simpla. Din X+Z obtine Y.

"Despre mine ce sa spun, ce cuvinte sa adun, ca in adevarul lor sa crezi"

Cum experienta tamplariei este destul de straina cu mine, nu a ramas decat sa ma bazez pe un simt adormit care probabil cand am sa pun mana pe surubelnita, se va trezi. Imi aduc aminte de o faza clasica din filmele de comedie, in care bunicul meu m-a invatat cum sa bat cuiul in lemn. Desigur ca la prima lovitura i-am tras una peste deget, si acum imi aduc aminte cum bunica ii infasura degetul ce aproape ca isi dublase marimea.

"Stiu cu frunezele vorbi, si cu stelele tarzii, intr-un fel pe care tu nu-l stii"

Eu contra lemnului. Totusi, produsele sunt foarte usor si placut de asamblat. Sunt si un tip calm, inarmat cu multa rabdare. De bucuria montarii canapelei extensibile si a cutiei de sub ea m-a privat "cel batran" pe cand eu eram captiv in programul de lucru. Sta cuminte intr-un colt al camerei. Ne studiem reciproc. Simt fata de ea un sentiment de genul celui cand iti cumperi un animal de companie. Ne tatonam reciproc. Sau mai bine zis, ma simt ca intr-o casnicie aranjata din care stiu ca nu prea mai pot sa ies. Deci ok, stiu ca trebuie sa am o relatie cu ea si spre binele nostru reciproc trebuie sa ne intelegem bine. Gandesc atat de pozitiv si nici nu indraznesc astfel incat pana acum nu i-am gasit vreun defect sau discomfort. Si totusi nu a venit gratis.

"Stiu din sunete sa fac, o gradina si un lac si un curcubeu inmiresmat"

Aleg dintre cele doua cutii pe cea pentru micutul dulap cu trei sertare. Asta ar trebui sa vina langa biroul pentru calculator, ce zace in cealalta cutie si ce va trebui sa inlocuiasca biroul actual, mult prea mare si pe alocuri inutil. Desfac cutia de parca era cadou din partea unei matusi si asez piesele din lemn pe jos. Ma uit confuz la ele si nu prea inteleg cum o sa iasa din chestia aia lemnoasa un dulap in care eu sa asez cele necesare. Studiez atent pliantul cu instructiuni, de parca sunt gata sa asamblez o masina a timpului a naibii de complicata. Si incep, asamblez, insurubez, trag ciocane in lemn si usor usor bestia prinde contur.

Nu de putine ori am o reactie de genul "Aaaa deci asa se face!" cand imi dau seama ca piesele intra ca la carte daca respecti corect instructiunile. Asez si ultimele placi de lemn si Voila! este gata. Hmm, ceva nu este in regula. Partile de sus, respectiv de jos, nu sunt egale. Adica in timp ce o portiune este putin expusa cealalta este insuficienta. Asa arata in prezentarea finala ?

Nu, nu asa arata!

Ma gandesc ca probabil am asamblat ceva invers. Si ma apuc si scot din nou partile respective, desurubez, trag de ele si tot asa. Inversez pozitia. Evrika! Arata perfect. Ma las pe spate multumit. Am salvat omenirea, am traversat un batranel strada, am salvat un catel din apele involburate ale viituri. Dap, am montat un dulap. Sunt barbat.

"Din tacerea lumii pot culege armonii, intr-un mod pe care tu nu-l stii"

Din cauza lipsei de timp, cedez pentru ziua urmatoare placerea de a monta biroul. Reiau procesul. De data asta, am ceva experienta (oh frate!) asa ca deja stiu putin mai mult ce fac. M-am obisnuit cu stilul de aranjare a pieselor si deja parca merge mai repede. Treptat si biroul incepe sa capete forma. Este mult mai mic decat ce am acum, dar acopera perfect ce vreau. Cat mai putine lucruri in dormitor. Vreau spatiu, vreau aerisire ... vreau doar strictul necesar. Termin si biroul, si asez langa el dulapul. Ma uit satisfacut la ele, precum un inginer german ce tocmai a proiectat un nou motor ce va revolutiona industria. Miros a lemn pe maini. Mainile mele care atunci cand nu miros a nimic, miros a fier de pe gantere, bari si discuri, miros acum a lemn.

"Casa mea e un cantec cu acorduri ample, e o calda melodie casa mea, eu sunt sufletul din ea, ea e insasi viata mea, viata mea cu tot cei bun in ea"

Ce am invatat din asta:
- sunt lucruri simple pe care le poti face singur (catre prieteni: I made this!)
- satisfactia unui lucru facut de mana ta (Daca vrei sa faci ceva fa cu mana ta)
- cunosti si apreciezi mai mult lucrul respectiv (ah da, la sertarul ala am avut ceva probleme)
- timpul trece usor, mintea lucreaza placut (hei, uite-te la ceas este deja ora X)
- cred ca este o activitate amuzanta si recreativa pentru cupluri (vreo fata interesata de lucrul cu lemn ?)

"Daca vrei sa ma gasesti, nu-mi trimite mii de vesti, prin mesageri indepartati"

vineri, 23 octombrie 2009

Saga continua

Zilele vin si trec, afisele de la metrou cu un continut explicit la fel.

In episodul de astazi:


Dialog:

Sandel (7 ani): Mami, mami, ce face nenea ala de pe afis ?
Mama: Nu face nimic Sandel, poarta pe cap un instrument de tortura sofisticat, ce are menirea sa il ucida in cele mai groaznice chinuri daca nefericitul nu gaseste solutia de iesire din el.
Sandel: Mami, mi-e cam frica!
Mama: Nu-i nimic Sandel, stie mama un psiholog bun.

Multumim CNA si celor care sprijina promovarea cenzurii in locurile publice dar o inhiba pe cea de pe radio-tv.

CNA, un pisoi inocent cu gheare mici, ce doarme leganat de banii nostrii

Weekend placut!

joi, 22 octombrie 2009

Nuduri pe piatra

Ne concentram doar pe partea artistica, ok ?


Trebuie sa recunosc, nu mi-a trecut niciodata prin gand cataratul la modul acesta


O calatorie la inceputurile lumii


Nasterea Evei ?


Drumul catre suprafata


marți, 20 octombrie 2009

Procesul

"Urasc pe cei ce complica lucrurile simple, dar nu mai putin pe cei ce simplifica lucrurile complicate" Julien Benda.

Asa suna un text clasic. Deci fiecare lucru trebuie tratat cu importanta ce i se cuvine, cred ca asta ar fi mesajul corect. Afara este frig, innorat si vantul imprastie frunzele ce au cedat in lupta cu crengile ce le-au fost gazda buna atata timp. Insa vine momentul schimbarii, un proces prin care renuntam la unele lucruri si adoptam altele, in care vom trata schimbarea cu importanta cuvenita. Nu vom mai irosi efort pentru lucruri marunte si invers, ca sa ne tinem pe cat posibil de citatul de mai sus.

Frigul de afara cere masuri. De multe ori cand stam in temperaturi scazute, acestea se instaleaza si in sufletele noastre. Si totusi si ele au scopul lor. Poate ca este o trimitere la o stare de stagnare, meditatie sau cel putin de incetinire a lucrurilor, gandurilor.

Cred ca este momentul cand natura nu se mai gandeste la noi, ci printr-un proces pe care noi uneori il consideram egoist, se inchide in sine. Se reface, pregatind o reinventare. O intoarcere in forta. Poate ca daca natura ar fi mereu vie si colorata, nu am mai aprecia tabloul ei din anotimpurile mai calde.

Cred ca si omul trebuie uneori sa se inchida in el o scurta perioada de timp. Usile inchise fac uneori bine. Retragerea uneori este mai sanatoasa decat lupta. Noi romanii, stim asta prea bine. Sunt momente in care trebuie sa ne retragem o mica perioada de timp. Sa fim egoisti putin. Un dormitor caldut si o carte interesanta. O mica meditatie asupra cuvintelor ce alearga sub ochii nostri. Sa poti trage seva din lucrurile ce vin in contact cu tine, acum mai mult decat in alte momente.


Pentru ca vorbim de (re) nastere, Boticelli - The birth of Venus

De prea putine ori mai avem puterea sa ne rasfatam. Refacerea uneori, nu este somnul sau repausul. Psihic si spiritualitate, nevoi aparte. Daca un eveniment iti marcheaza intr-o anumita masura existenta, nu te poti culca pentru ca te-a obosit sau inneca in alcool si suferinta in speranta ca dispare. Timpul vindeca dar cicatricele raman. Prima intrebare fireasca poate fi "De ce se intampla toate astea ?".

Cum nimic nu este intamplator, intotdeauna pot fi explicatii. Da, universul poate fi o formula matematica, pe care multe genii au crapat incercand sa o desluseasca. Ei incercau sa intuiasca latura generala a acesteia, tu, trebuie sa fi egoist si sa ramai doar la a ta. De prea putine ori ne cunoastem si de prea multe ori cand facem o descoperire in legatura cu noi, reactionam total deplasat. Adu-ti aminte de cate ori ai vazut in observatiile celor din jurul tau, doar o rautate. Poate ca mai bine te concentrezi pe slefuirea unor caracteristici, decat pe incapatanarea in ele.

Este toamna, vine iarna. Cautam mai multa caldura, fizica si sufleteasca. Este momentul in care ne retragem in reinventare. Asta este scopul natural.


vineri, 16 octombrie 2009

Despre ancore


Cum ar fi ca in momentele tale grele sa gasesti o ancora , ceva de care sa te agati pentru a iesi la suprafata?

Ceva care sa-ti reaminteasca faptul ca intre tine si x nu exista nici o diferenta, ca si x e tot om ca si tine si probabil si x are temerile lui. Ceva care sa-ti aduca aminte ca atata timp cat esti o persoana sanatoasa, ai 2 maini si 2 picioare ca restul lumii, obstacolele sunt doar chestiuni de context.

Sa-ti aduci aminte ca esti viu, prezent, si nimic nu te poate oprii. Limitari chiar nu exista, decat in capul ala incapatanat al tau, care se impiedica de fraze gen dar daca?.

Pana la urma teama este o limitare, justificarile sunt limitari, comparatiile la fel. Cu ce ar fi x mai bun?

Sa facem un exercitiu.

Sa ne inchipuim 2 cuvinte care ne-ar caracteriza ca persoane. 2 cuvinte complementare (atentie!, nu exista negativ in sens rau, exista doar contrarii, complemente, si ce ar fi lumea noastra fara ele?, probabil fericirea nu ar mai exista si atunci spre ce am tinde?). 2 cuvinte care te caracterizeaza in sens complementar, partea pozitiva si partea negativa, lumina si umbra ta, ce esti tu...

Luam cele 2 cuvinte si facem o reteta din care va rezulta o metafora. Pentru cei cu inteligenta matematica dezvoltata x+y=z, unde Z este expresia cumulata a celor 2 necunoscute.

Metafora noastra ne defineste din punct de vedere complementar, este un cuvant puternic care vorbeste despre noi, ne spune "esti aici, prezent, esti viu, esti perfect (imperfectiunea este intruchiparea perfectiunii), tu poti!".

Apoi, luam metafora si o personificam intr-un gest, mic, marunt, care sa nu atraga atentia, un gest pe care il faci in momentele limita, un gest care sa-ti aminteasca de tine, de metafora, ca esti viu, prezent si gata de
lupta.

Care este metafora ta?

joi, 15 octombrie 2009

Yeee, sunt gras!

Ridica mainile sus si zambeste, scoate hipopotamul din tine.

Timpul a trecut repede peste noi si silueta sufera din ce in ce mai tare. Uite cat de simplu este. Uneori ai acel sentiment ca timpul zboara pe langa tine, si in rarele momente cand te opresti in loc, te deprimi cu gandul la ce a fost si nu mai este sau la ce este si nu va mai fi niciodata la fel.

Hai sa cautam cateva motive ce te-ar putea face supraponderal.

Oferta - Mancare peste tot. La stanga si la dreapta ta observi mici tonete ce te ispitesc olfactiv. Cu niste preturi ridicol de mici si calitate pe masura. Exista ieftin si bun ? Atata timp cat vine din partea micilor comercianti, categoric nu. Marfa ieftina se vinde bine cea scumpa nu. Calitatea scazuta este ieftina, cea ridicata scumpa. Interesul lor este sa vanda. Ti-a picat fisa ?
La metrou, pe strada, in mall-uri sau in orice loc accesibil, oferta ramane bogata vizual si totusi saraca. Mecanismul este simplu, stimularea clientilor. Emana ceva mirosuri inspre oameni si o parte dintre ei vor ceda. Precum in desenele animate ale copilariei, in care personajele principale erau atrase de arome.

Poate noi parem niste obsedati de silueta si totusi ironic, multi imi spun ca nu pot refuza un produs de patiserie fiindca astea sunt micile placeri ale vietii. Nu sunteti ironici cand reprosati asa ceva cand cineva va face observatie sa o lasati mai moale ... si totusi faceti din mancare o placere a vietii ?

Hipnoza mirosurilor, arata familiar ?

Ticul mancarii - Apare in special la sedentari. Eu cred ca o posibila explicatie este lipsa miscarii. Organismul uman este facut pentru miscare si munci in natura, asa am fost proiectati genetic. Indepartarea de origini si incatusarea in birouri este o tortura pentru organisme. Apar ticurile nervoase. Dupa umila mea parere unul este fumatul, altul poate fi cafeaua, alcoolul, mancatul. Orice obicei pe care nu il putem stapani este o slabiciune. Da, daca simti ca nu poti trai fara ele, esti un om slab si dependent. Da, se intampla sa stai la birou sau la un film, cu o mare punga de biscuti langa tine, din care mananci incet, constant, pierdut in lumea viselor sau concentrat pe rezolvarea unui alt teanc de dosare. Pungi de junk, sticle de suc, troneaza in jurul staticilor si impreuna cu lipsa de miscare formeaza un mediu propice pentru depozitarea grasimilor.

Fa-mi cu ochiul daca te temi de fast food

Fast food - Sistemul ne vrea sclavi si are nevoie de noi pe cat de mult posibil. Ne miscam rapid pentru ca trebuie sa ne platim zilnic politele. Suntem intr-o goana continua prin sistem. Lucrurile trebuie sa se miste rapid nu pentru ca tu sa fi mai confortabil, ci pentru a putea sa iti vezi mai bine de treaba. Normal, ca apelezi la mancarea rapida (si proasta). O poveste interesanta despre mancarea din fast food-uri circula de ceva timp pe YouTube. Carne tocata cu naiba stie cate ingrediente chimice prin ea, cartofi care numai naturali nu sunt (lungimea unui pai va spune ceva ?) si racoritoare ce la contactul cu stomacul tau il lovesc precum un sac de box. Si ca bataia sa nu fie sesizata, il servesc in acelasi timp cu pastile delicioase papilelor gustative. De aici si placerea gustului ce te face sa te intorci mereu si mereu, si chiar culmea .. sa zambesti in timp ce iti distrugi organismul.

Rapid, ieftin, nimicitor ... dar gresit!

Portii si proportii - Noul baton de ciocolata XXL ... acum la 2,5litri ... iti suna cunoscut ? Producatorii imping tare pe segmentul cantitativ muscand cu nerusinare din calitativ. Aceiasi problema de fiecare data. Din ce in ce mai multa mancare pentru tine. Ma uimeste modul in care omul isi bate joc de propriul organism, dar isi lustruieste cu batista jantele cele noi ale masinii. Trocul merge de minune, ai ocazia sa pui mana pe junk-ul favorit la jumatate de pret sau dublu la acelasi pret, nu rata! De asemenea, nu pot sa observ uneori ca la unele mese mananc mai putin decat sedentari din jurul meu. Singura diferenta poate fi ca eu incerc sa "ciugulesc" la intervale de 3-4 ore. Asadar mese usoare la intervale reduse, ar trebui sa tina locul celor rare si consistente.

Un exemplu mi-a atras demult atentia. Incearca sa iti imaginezi o masa copioasa drept o galeata cu apa pe care incerci sa o faci disparuta printr-o miscare brusca, intr-o chiuveta. Normal, multa apa va sari pe margine fiind irosita. Turnata treptat, tot continutul galetii va disparea usor. Cred ca se potriveste perfect atat cu mesele cat si cu shake-urile de suplimente pe care unii le administreaza la prea putin timp dupa masa.

Avem deci suficiente motive, tot ce lipseste prin magazine din pacate este si putina vointa. Portii mari, ambalaje frumoase, reduceri si mult, mult mai multa mancare decat ne trebuie.

vineri, 9 octombrie 2009

Linia de cenzura

Ok, ca avem televiziuni prin cablu cenzurate desi platim abonamentele si ca nu avem voie sa vorbim atat de liber pe cat presupune democratia in care traim, o stim cu totii.

Inca "traumatizat" de cenzurarea unor scene din filmele prezentate la televizor de care va vorbeam intr-un post anterior si cu intrebarea legata de rostul CNA-ului intr-o tara sufocata de functionari inutili care rancezesc a incapabilitate pe scaune platite de noi, cobor in subteranul meu cel drag si zilnic.

In capatul scarilor ce duc catre peron, un poster mare troneaza la loc de cinste intr-o rama aproape ruginita. Este suportul in care afisele filmelor ce ne lovesc pe marile ecrane, apar periodic.

Nimic anormal.

Ok, deci nu cred ca se depileaza pe picioare

Posterul imi atrage atentia. Pe strada este desigur versiunea romana, nu am putut gasi decat pe cea americana. Este vorba de Halloween II.

Analizeaza imaginea. Ti se pare un afis stradal ? Crezi ca asezarea lui in locuri publice este normala ?

Evident in tara lui Vodca Voda se pare ca, da. Nu ma intelege gresit, nu am nimic cu filmele horror, sunt un mare fan al lor. Dar cum poti sa fi atat de idiot sa asezi in locuri publice unde circula de la oameni normali pana la perversi psihopati, copii nesupravegheati sau adolescenti cu probleme emotionale, un afis in care personajul principal (Michael Myers) se pregateste sa infiga un cutit generos de bucatarie, in ceea ce pare a fi judecand dupa marimea parului, un cap uman.

Aici nu poate fi vorba de un animal, o papusa, sau poza fostei iubite.

Este exact cenzura pe care eu o cer. Se pare ca intre mine si CNA este o intersectie ce duce in directii diferite. Eu as cenzura astfel de afise, si as lasa mai moale cu televizorul. La urma urmei repet, vreau sa am singur decizia ce vad eu si copilul meu.

CNA in actiune!

Este Vineri, prima zi cand vad afisul, ma gandesc amuzat ca bugetarii au program scurt Vinerea si au omis asta. Probabil sunt in drum spre vreo conferinta in Predeal cu bani de la buget.

Abia astept sa va vad la coada la asistenta sociala, hacuind precum personajul din afis fosti colegi.
Pasiti in liniste ... ssssss .... CNA doarme pentru tine!

Weekend placut, oameni buni.

miercuri, 7 octombrie 2009

Lucruri marunte

Ce vad, aud, simt tot mai des ca pot contribui consistent la o sanatate mai buna.

Sunt efecte de pe urma lor de care poti beneficia, si te poti alege cu un "tu" mai fericit, optimist ... viu.

Sa incepem numerotarea, luati loc in banca si scoateti o foaie de hartie.

Uite, am captivat deja atentia cuiva

1. Gandeste pozitiv. Traim intr-o lume salbatica, macinata de criza financiara si manageri fara scrupule, stiu, poate fi greu. Dar nu uita ca atragi ceea ce transmiti. O gandire pozitiva face minuni pentru fizic si psihic, vei beneficia atat tu cat si cei din jurul tau de ea. Cu alte cuvinte "Culegi ce ai semanat" asa ca semanati ganduri pozitive si incredere. Oamenii slabi sunt maturati de sistem si calcati in picioare fara scrupule. Fii puternic si increzator in tine. Esti tanar, ai toata viata inainte, chiar se merita sa pleci capul jos pentru orice ? Firma unde lucrezi este singura din lume ? Este sinuciderea o optiune ? Partenerul de viata ce ti-a dat papucii, era intruchiparea perfectiunii si unicul peste din oceanul tau ? Desigur ca nu! Asadar transmite ganduri pozitive, zambeste mai des, ai incredere mai multa in tine si vei primi lucruri pozitive, ecuatia poate functioneaza de minune si invers, desigur.

2. Descopera natura. Intr-o era digitala ce ne distruge neuronii, natura ramane un remediu incurabil. Iesi mai des in natura, plimba-te seara prin parc, stai pe malul unui lac sau pe o banca si acordat-ti cateva minute. Aer curat, culori verzi, orice in afara de ciment si poluare, face minuni pentru creierul tau decimat de stres cotidian. Romania este o tara cu frumuseti naturale deosebite. Avem mare, munte, dealuri si campii, desert si delta, ce daca unii nu stiu sa le valorifice, fa-o tu cu mijloacele necesare.

Alei goale, in lipsa ta

3. Socializeaza. Aud atatia oameni care "nu mai au timp sa iasa". Daca nu ai chef sa iesi la o plimbare, un ceai sau la film, invita cativa prieteni la tine si urmariti o comedie buna sa iti lucrezi abdomenul razand, o poveste de actiune ce te va face sa vrei sa vanezi mercenari in jungla sau un horror ce te va tine captiv in pat noapte oricat de mult ti-ai dori sa mergi la toaleta. Friends, Familia Bundy sau Seinfeld fac minuni.

4. Mananca pe cat poti de sanatos. Carne de vita, peste, pui si chiar porc. Secretul este cu ce le combini. Carnea de porc este cosmarul romanului cu gandul la silueta, fiind considerata prea grasa si pacatoasa. Gresit, are si partile ei bune. Daca mananci friptura respectiva cu o paine intreaga si cartofi prajiti urmati de 0,5 litri de cola fi sigur ca "sunci" scrie pe corpul tau. Alege legumele proaspete, prefarabil provenite din curtile agricultorilor si carnea din stare macra. Mezelurile sunt o porcarie in frunte cu parizerul, sunca de Praga si cremwurstii. Daca ati asista odata la prelucrarea lor ati fugi de ele precum un parlamentar roman de comisia de ancheta. Cred ca persoanele sedentare ar trebui sa consume o cantitate mai mare de vegetale sau branzeturi traditionale fata de cea de carne.

Nu este cel mai bun prieten al omului, dar are de tras mult de pe urma lui

5. Elimina sarea si mai ales zaharul in exces. Pofta de dulce actioneaza asupra unora precum un drog. Daca nu dai organismului apar stari de nervozitate si neliniste. Manifestarile uneori juri ca sunt aceleasi, stiu pentru ca in urma cu ani de zile am trecut prin ele. O perioada de o saptamana doua, imi venea sa imi mananc degetele pentru ca nu mai consumam dulciuri. Este o stare clasica in care corpul cere ceva cu care se obisnuise. Dupa chinul acelor zile, starea a disparut complet. Atat de mult ca dulciurile imi provoaca plictiseala sau chiar din contra, uneori mirosul de patiserie parca ma deranjeaza.

6. Suplimente de vitamine si minerale. Cumpara un tub. Iti ajunge 30 zile cu o pastila pe zi. Nu te mai imbata cu apa rece prin texte gen "eu imi iau necesarul din alimentatia zilnica". Gresit! Mancarea se deterioreaza de la an la an si micronutrientii ei devin mai putini. Daca tu crezi ca mai gasesti doza zilnica de vitamine si minerale intr-un mar, doua pateuri cu branza si cativa cartofi prajiti este timpul sa te trezesti la realitate. Stare de oboseala, lipsa de chef, suna cunoscut ?


Masina de distrus ochi, activitati sociale si organisme

7. Dormi suficient. Cel putin 7-8 ore pe noapte. Noptile pierdute sunt un cosmar, pentru organismul tau. Organismul are nevoie de refacere, precum un motor incins ce trebuie racit. Dormi suficient cat sa te trezesti odihnit si nu face un obicei din culcatul la ore tarzii. Degeaba dormi 10 ore daca te culci dupa ora 1-2 noaptea. Corpul uman urmeaza un ciclu de genul "toate la timpul lor" ... asa cum soarele urmeaza lunii la momente bine stabilite. Daca poti sa tragi un pui de somn in timpul zilei, te-ai scos. Atentie insa, somnul in exces este de asemenea de evitat. Da-i Cezarului ce este al Cezarului.

8. Hidrateaza-te corect. Apa plata, fie si minerala, numai sa fie in cantitati optime, in jur de doi litrii pe zi. Corpul omenesc in cea mai mare parte, contine 60-70% apa. Crezi ca retine acest procent degeaba ? Nu trebuie nici scazut, nici crescut. Da-i necesarul zilnic. Taie bauturile carbogazoase gen cola sau derivate din "fructe". Pana si cele care sunt prezentate naturale sunt o porcarie. Pe langa faptul ca mai contin zahar cat sa faca gelos un tort de nunta cu 5 etaje, sunt si pline cu toate porcariile carora tabelul lui Mendeleev le-a trantit usa in nas. Suc de portocale, pardon pastile colorate.

Una mie si una ... tot mie

9. Mananca grasimi. Nu, nu sunt periculoase. Daca nu le combini cu carbohidrati (paine, paste, etc.) le vei simti beneficiile. Sunt in natura si in corpul uman deci avem nevoie si de ele, sunt esentiale! Uita-te in trecutul omenirii, vezi zahar si alte porcarii ? Nu, pentru ca organismul nu are nevoie de ele si poate trai linistit fara. Un studiu interesant, arata ca la inceputul secolului 20 pacientii cu probleme de inima erau atat de putini incat doctorii abia aveau parte de cazuri din acest domeniu. Cu timpul insa, prin introducerea zaharului si a grasimilor pacatoase in alimentatia a sporit considerabil numarul pacientilor. De unde isi luau primitivii grasimile si de unde ar trebui sa le luam si noi ? Din carnea animalelor, nuci, seminte, legume si fructe de mare. Mananca branza, carne rosie, peste (Somon, preferatul meu). Cel mai bun ulei, din masline, nuci de cocos sau mai nou, in.

10. Disciplina. Cu cat vei fi mai disciplinat cu atat te poti bucura mai mult cand uneori mai trisezi alimentatia. Toti o facem intr-o masura sau alta, din varii motive. Da, pot sa mananc tort si sa am abdomen vizibil, pentru ca nu mananc tort in fiecare zi si ma antrenez de cateva ori pe saptamana. Grosolan nu ? Nu trebuie sa iti impui un regim, uita cuvantul asta, este o tampenie din cartile pe care dai bani si ramai gras si trist. Pur si simplu renunti la unele alimente sau obiceiuri proaste, nu ti regim, renunti la ele. Este o diferenta!

S-a sunat.

Toata lumea in pauza.

Multumesc pentru atentie!

Arta extrema

Interesant.

Vorbind de simt artistic.



Opera se numeste "Emergency Escape" si este realizata de un artist asiatic pe nume Chen Wenling.

vineri, 2 octombrie 2009

Catharsis




Da, ne uitam in jur, da vedem oameni obositi, copii grasi, fast fooduri la tot pasul.
Ne rupem intelectul, trupul, mintea pt contabilitatea de la sfarsitul lunii.
Ne uitam in oglinda si ne intristam.

Da, tot grasul ala esti, da, a trecut Luni si tot nu ai inceput dieta aia revolutionara cu legume, legume si legume la desert, da esti tot oboist, nu poti sa alergi dupa autobus si doamne fereste sa se strice liftul.

Ai ajuns acasa, cu metroul a fost frumos, poti sa stai jos daca nu e ora de varf si sunt si scarile alea jmechere care te urca sus, sus. Ce nasol ca la Victoriei nu merg!

Te-ai asezat in sofaua confortabila si ai pus mana pe telecomanda. Acum incepe festinul, toata ziua nu ai mancat decat un covrig cald din statia de autobus si niste pestisori cu susan de la colegul de cubical, ai baut redbull, cafea si ceai verde, ca e ultima fita si-ti da energie.
Deschizi frigiderul, hmm nimic. Primul impuls e sa iei telefonul…si acum ce? Pizza, shaorma sau paste, sau mai bine toate odata ca doar ai muncit azi si nu ai mancat pana la 8. Merge si o inghetata cu mult topping de caramel. Evident ca asta o sa fie ultima data. Mai sunt 2 zile si e Luni, cand o sa incepi dieta si o sa cobori 2 statii mai repede ca sa-ti cresti activitatea fizica.
Oricum ce mai conteaza o masa in plus? Esti gras si asta nu se va schimba peste noapte.

Opaa!
Un moment de ratiune si sinceritate.
Oare e bine ce faci?

Oare nu ar fi mai bine sa incepi de azi? Oare nu ar fi mai bine sa iesi la o plimbare in loc sa butonezi frenetic telecomanda, sau mai bine optezi pentru un peste cu legume, decat o prostitutie culinara?

Un tur de apartament, pff, pustiu. Singur, nu?

De cand ai inceput sa pui pe tine nu prea mai iesi…
O mai tii minte pe Mihaela? Tipa aia din facultate care iti facea ochi dulci.
Te-a sunat saptamana trecuta, da, da ai refuzat intalnirea cu ea, ai gasit repede o scuza, doar nu era sa te afisezi asa in fata ei.
Ti-e rusine. Esti dezgustat de propria imagine si pe tema asta ai ales o amandina zemoasa. “Da Doamne sa se elibereze hormonal fericirii!” . La naiba cu drogurile! E timpul sa iei atitudine.

Vrei fericire?

Da-te jos din pat. Incalta-te si iesi si aleargat.

Ai auzit de runners high? E fix fericirea aia post amandina.

Du-te si fa-ti un abonament la sala.
Sa stii ca nimeni nu o sa rada de tine, nu esti singurul gras de pe planeta. Si in fond, de aia mergi la sala, pt ca vrei o schimbare.

Mai vrei fericire?
45 de min de activitate intensa. Trage domne de fiare ca un barbat nu ca o musca!

Prea dur nu?

Well nici macar ;) pe jumatate din cat putea sa fie. Un drum greu te asteapta. Ai sa incepi si o sa fie al naibi de greu. O sa schimbi alimentatia si o sa plangi dupa amandine, dar o sa fie si bine, odata corpul curatat nu o sa mai ceara altceva, activitatea fizica o sa-ti intre in sange, si o sa o vrei mai mult si mai mult. O sa vezi schimbarea si nu o sa vrei sa te mai intorci in locul intunecat de unde ai plecat.

O sa te uiti in oglinda critic, dar mandru.
O sa ai energie, o sa ai mai multi bani, (incredibil ce economie faci mancand gatit de tine), o sa ai admiratoare si poate iti faci curaj sa o suni pe mihaela si sa-ti ceri scuze pentru refuzul de acum 6 luni. O sa iesi si cu prietenii,da apa plata, da, salata Caesar, da piept de pui cu cartofi copti.

Acum esti altul.
Inchei, trebuie sa ma duc la antrenament.

Have a nice day fluf!
Scuze, ex flulf.

p.s. sunt mandra de tine. Stiam ca poti. Doar ai avut nevoie de momentul phoenix cand dezgustul si furia fata de propria persoana te-au alimentat pt drumul pe care ai pornit.


* cmf http://ro.wikipedia.org
Termenul de catharsis (Κάθαρσις) este derivat din cuvântul grecesc καθαίρειν (katharein), care semnifică a curăţa, la rându-i derivat din ‘’kathares’’, care înseamnă pur, curat, fără pată. Conceptul este utilizat în discursul contemporan în context literar, religios, medical şi al tradiţiilor învăţate[1]
Contextul literar

În context literar, catharsis-ul este definit ca eliberare de pasiuni, purificare de emoţii, în special de acelea de milă si teamă, în primul rând prin intermediul artei. Aristotel este cel care utilizează acest concept ca pe o metaforă în lucrarea ‘’Poetica’’, spre a descrie efectele tragediei asupra spectatorului. Filosoful grec afirmă că scopul tragediei este acela de a trezi catharsis-ul[2]. În lucrarea ‘’Poetica’’, Aristotel utilizează acelaşi termen, definindu-l ca sentimentul de a fi posedat de un fel de inspiraţie în momentul ascultării unei melodii care trezeşte un fel de excitare de natură religioasă, prin care se obţine starea de calm, ca şi când auditorul ar fi supus unui tratament medical de purificare[3].
Perspectiva psihanalitică

Din perspectivă psihanalitică, termenul de catharsis a fost elaborat de către Breuer si Freud, fiind înţeles ca eliberare de sub o excitare anormală, prin stabilirea sau restabilirea asocierii unei emoţii cu amintirea sau ideea evenimentului care a cauzat-o[6.

theme

joi, 1 octombrie 2009

Vreau sa mananc sanatos!

In Romania este foarte greu sa il ti in brate pe "Nu" cand vine vorba de hrana inadecvata.

Ispitele sunt pe la toate colturile strazilor, imbibate in ulei si grasime, fac cu ochiul trecatorilor pofticiosi. Nu de putine ori in pauzele mele de masa, a trebuit sa fac unele compromisuri ca zic asa cand a venit vorba de alimentatie, din lipsa de optiuni. Sunt cazuri in care prefer sa mananc ceva ce stiu ca nu imi face placere, decat sa nu mananc deloc. In stomac trebuie sa intre ceva, orice ar fi.

In unele zone din capitala optiunile sunt reduse. Shaorme, hamburgeri dubiosi din carne tocata ce nu vreau sa incerc a-mi imagina de unde vin, garnituri din cartofi prajiti procesati intr-un ulei care probabil aruncat pe pamant ar avea efect radioactiv si binenteles clasicul snitel, ocupa un loc de cinste.

Nu este un avion, nici o pasare, este doar o inventie culinara nenorocita

As vrea sa vad mai multa carne de vita sau peste si garnituri din legume verzi. Mai putine prajeli si mai mult "cuptor" ... sau fie si gratar. Si in cazul in care un intreprinzator iti pune la dispozitie o gama mai larga de mancaruri, romanii mananca in continuare foarte prost. Poate ca si asta este o contributie la starea de nervi si oboseala ce ii caracterizeaza pe atatia semeni de-ai nostri. Da, cred ca am descoperit cauza traficului infernal si al gunoaielor aruncate pe spatiile verzi. De la mancarea proasta sa trage.


Romanii iubesc blatul, un alt prost obicei

In urma cu cateva zile intru in supermarketul local cu scopul de a-mi reface stocurile de musli. Ma indrept catre rafturile cu pricina si, stupoare, nici un fel de musli "natural" cum imi place sa il numesc. Locul acestuia a fost luat de anumite derivate din acesta, musli cu ciocolata, musli cu rahat si stafide, concluzia ... numai porcarii. La loc de cinste cerealele cu zahar si apa, pardon miere, la cativa RON punga este logic ca se foloseste miere naturala nu ? ... Ah, nu!

Ma plimb prin jurul rafturilor, revin, privesc din toate unghiurile, nimic. Musli-ul meu clasic se evaporase. Ma indrept catre un angajat al supermarket-ului:

-Buna ziua, nu mai aveti musli clasic ?
... pauza, nu mi se raspunde la salut, acelasi temperament de om deranjat pentru care Romania ar trebui sa aplice la Cartea Recordurilor, ca tot ne place sa facem carnati uriasi sau mai stiu eu ce. Vine si raspunsul tarziu cu o romana de balta "ah, nu, ah ba da, uitati ca avem, am adus marfa noua" ... "Ati adus numai porcarii! nu marfa noua ..." si parasesc supermarketul sub privirea lunga si mirata a angajatului respectiv.

Este ca si cum, de fiecare data cand apare ceva bun, trebuie stricat. Oamenii iubesc zaharul si se incapataneaza sa creada in el si in formele variate ce ne pacaleste. Ce pacat ca nu apare si carne cu aroma de ciocolata nu ?