Ganduri matinale

Schimbari profesionale urmate de noi indeletniciri matinale. Si iata ca pleoapele mele iau contact cu lumina zilei, mai din timp. Dupa cativa ani buni de 9-17 si dupa ce recent cantarul a tras putin catre stanga, a venit vremea ceasului sa urmeze aceiasi tendinta. Intradevar, pot spune despre mine negresit ca sunt un om al coincidentelor. De ceva timp simteam nevoia unei schimbari si intamplarea a facut sa vina intr-un mod brusc, asa cum este cel mai bine sa vina in special in cazurile pozitive.

Am efectuat saltul si m-am trezit la baza podului mai devreme decat ma asteptam. Cercetez in continuare mediul din jurul meu si incerc sa fiu atent la fiecare detaliu nou ce-mi paseste in cadrul atentiei. Mental am aceiasi stare ce m-a cuprins in ultima vreme. Parca nu ma mai gandesc atat de mult la unele lucruri, ba chiar uneori pot spune ca cerebral sunt intr-o scurta pauza. Nu gandesc, doar privesc. Nu ignor, sunt atent. Si tacerea mea este flexibila precum un steag in voia vantului schimbarii.

Drapelul nu se impotriveste schimbarilor, omul da

De curand ajung acasa cu cateva ore mai devreme. Ziua pare mai lunga si optiunile au inceput sa inmugureasca precum un copac tanar primavara. Cu atata timp liber uneori am senzatia ca am fost la birou doar pentru doua sau trei ore si asta in urma cu cateva zile. In zilele cu antrenament am strecurat o ora de somn si desi nu sunt un mare fan al somnului din timpul zilei trebuie sa ii recunosc meritele.

Abordarea antrenamentui in sala este diferita. Ma simt mai odihnit, mai concentrat si cu mai multi carbuni de aruncat pe focul seriilor. Si asta nu ma face decat sa fiu mandru ca ani de zile am ajuns acasa la 18-19:00 seara si indiferent ca ma simteam obosit sau nu, reuseam sa ma mobilizez pentru a face o ora de miscare macar de trei ori pe saptamana.

Uneori ajungem sa acceptam atat de bine situatia in care ne aflam, incat incepem sa uitam si cele mai mici scopuri ce uneori ne miscau spiritul. In contemplare omul risca sa uite a face diferenta dintre bine si rau sau placut si inadmisibil, totul se transforma in "normal" insa de cele mai multe ori este nevoie de un scurtcircuit pentru ca individul sa-si poata reveni.

Trezirea!

Si de aici pot sa declar linistit ca in societatea noastra moderna, rutina este distrusa doar prin erori. Erori de care omul se teme, pe care le uraste si la aparitia carora devine irascibil. Negresit insa, individul nu mai realizeaza ca in acele momente, instinctele sale se trezesc la viata insa in goana sa nebuna de autorenegare, omul isi varsa nervii asupra lor intr-un fenomen pe care l-as putea compara cu trezirea din somn. Omul modern doarme, caci pentru mine rutina este un ucigas lent si pervers.

Sunt asadar mai devreme la viata si timpul parca este mai ingaduitor cu mine. Trebuie sa recunosc, ai un avantaj cand avalansa de oameni se scurge dinspre gaurile de metrou catre case iar tu esti deja la plimbare sau socializezi. Somnul este profund si ne simtim minunat la intalnirea noastra ce oricum nu a durat niciodata mai mult de 7-8 ore pe noapte.

Aplica pentru un job matinal acum!

Cat de putin este prea mult

David versus Goliath

Sunt in continuare setat pe administrarea hranei la intervale mari de timp si organismul pare sa raspunda pozitiv in sensul asteptarilor mele. Cu o astfel de abordare, la pachet cu antrenamentele clasice plus ceva alergari, acul indicator al cantarului a inceput sa traga usor catre stanga. Si de la o vreme, ca sa il citez pe marele poet George Cosbuc: "acum a stat". Este punctul in care organismul meu a aruncat tot surplusul, pasind intr-o zona neutra in care corpul meu primeste atat cat ii este necesar, caci in relatia cu corpul tau, acesta din urma se multumeste cu atat cat poate sa primeasca si isi insuseste un caracter pe masura cantitatilor de alimente primite.

Sub un anumit flux alimentar combinat cu exercitiile fizice, organismul incepe sa absoarba si sa depuna surplusurile dupa un mecanism asemanator unui burete care sub actiunea apei se mareste. Aceste depuneri pot fi calitative sau cantitative. De aceea consider ca este mai important sa fiu un burete sanatos, aspectuos si marit cu pe cat posibil de putine lichide, pentru ca micul meu scop in acest mare joc este sa fiu cat mai aproape de originile mele intr-o dezvoltare naturala pe cat se poate de posibila.

Corpul uman trebuie invatat sa aprecieze

Devin din ce in ce mai constient ca organismul meu poate functiona optim si in acelasi timp poate avea un aspect estetic cu mult mai putine alimente sau suplimente decat suntem facuti a crede si am sa cer insistent concentrarea atentiei catre adaptabilitate.

Avantajele unei diete bogate si ma refer aici in special la numarul de mese, se observa in rapiditatea castigurilor in kilograme sau ceea ce cunoastem sub titulatura de masa musculara.

Organismul uman, care se adapteaza aproape perfect la orice conditii de existenta, isi seteaza fiecare celula din corp printr-un program lejer ce ii permite stocarea de nutrienti ce curg in astfel de cazuri intr-un debit ridicat. Se observa cresteri in forta si uneori stratul de grasime devine usor proeminent. Si ca tot ne imaginam un burete, acesta retine apa si se umfla. Dezavantajul este ca la primele semne de reducere a bogatului flux alimentar, acest burete incepe sa se micsoreze.

Ma vad in situatia de fata aproximativ la limita de incidenta alimentatie/efort/odihna, am zile cand mananc de doua ori pe zi, dar in general maxim trei mese pe zi. Exercitiile curg usor, tractiunile sunt mult mai lejere iar forta a ramas aproximativ aceiasi.

Ca sa punctez o idee principala, organismul are nevoie de mai putin decat credem noi, cu conditia ca acel putin sa fie hrana de calitate. Nu poti sta in pauza 10 ore si apoi incerca un salt in tot felul de alimente dubioase. Odata abordata o astfel de tehnica, nu trebuie sa te ingrijoreze modul in care pierzi greutatea, ceea ce pierzi este oricum un miraj muscularo-adipos sau mai bine zis, apa din burete.

Una dintre cele mai raspandite mituri legate de antrenamentul cu greutati este acela ca dupa abandonarea temporara sau totala a acestora, progresele si efectele antrenamentelor dispar. Mit partial adevarat, cei mai afectati de efectele acestuia fiind cei din tipul buretelui imbibat, unde organismul odata ce adopteaza un anumit stil de existenta, va cauta mereu justificarea in urma lui devenind din ce in ce mai sensibil la schimbari. Consider ca un organism trebuie tratat cu respectul alimentar cuvenit, dar nicidecum rasfatat.

Brucee Lee ne indemna sa fim apa. Eu spun sa fim mai degraba bureti.

Progresele in urma unei diete ce presupune posturi de pana la 12 ore, sau doar trei mese pe zi vor fi mult mai lente si necesita o abordare atenta a antrenamentelor. Un burete isi mareste foarte greu dimensiunea, fara apa, insa este mai rezistent. Poate ca nu vei putea tine pasul cu cineva in regim hipercaloric. Abordarile extreme si inteligente necesita si un alt element extrem de important. Maturitatea gandirii. Este clar un regim de viata ce isi permite sa isi aleaga membrii, si nu invers.

Atasez asadar un avertisment de rigoare, interzis incepatorilor!

Conflict la 37 °C

Este incorporat in structura universului ca doua forte ce se concentreaza in aceiasi directie sa poarte incarcaturi atat de negative incat intruchipate ca exemplu in doi gladiatori in arena, i-ar mentine captivi intr-o lupta infinita, fara un final cert.

Poate fi intunericul sau lumina, plusul si minusul, caldura sau frigul, sau de ce nu, binele sau raul si chiar viata sau moartea. Elemente total diferite dar atrase neincetat intr-o provocare. Daca am fi sa ne rezumam doar la organismele noastre, probabil ca am putea imprumuta exemplele mai sus mentionate, intr-o transpunere ce ar cuprinde organismul pe de o parte si creierul pe de o parte.

Ar fi mult mai greu sa existam intr-un mediu inghetat sau arid, decat intr-unul devastat de lupta dintre cele doua elemente, intr-o clima rezultata drept temperata. Se poate spune asadar ca cea mai buna solutie ar fi sa profitam de razboiul dintre astfel de forte. Teoretic, doar de pe urma acestor tipuri de conflicte fiinta umana poate avea de castigat.

Cenusa imperiilor

De aici putem trage concluzia ca omul, fiind in cele din urma o parte doar a uneia dintre cele doua tipuri de forte, nu numai ca distruge natura si pe el insusi in urma conflictului cu alti indivizi, dar nici nu reuseste vreodata a construi ceva, si desi scopul celor mai multor razboaie a fost construirea, acestea din urma nu au ridicat in cele din urma la nimic, ci din contra. Omul este asadar, victima unui razboi civil intre el si o alta imagine a sa.

Razboiul din cadrul aceleiasi surse produce o eroare, rezulta haosul

Revenind in propriul nostru univers, corpurile noastre suporta la randul lor consecinte ale razboaielor din proximitate si le putem delimita la randul lor in doua forte diferite. Nu vreau sa creez o confuzie intre omul ca forta identica intre indivizi, si omul ca forta interioara. Sunt asadar conflicte in cadrul unor teritorii diferite. Numai actionand unul impotriva celuilalt, creierul si corpul pot furniza un mediu optim individului. O provocare intre cele doua forte, poate fi asadar un lucru de incurajat.

Totul porneste de la semnalul transmis de creier corpului. Corpul se poate supune instant unor astfel de mesaje ce odata decriptate sunt trimise catre cele mai mici celule din corpul nostru, care preiau si executa informatia. La fel se poate produce si invers. Cele mai nepotrivite mesaje, se pot executa in astfel de secvente tocmai in aceasta faza.

Sa luam un exemplu oboseala psihica.

Mare parte din indivizii secolului XXI nu executa munci fizice, si totusi sunt mai obositi decat cei din generatiile anterioare, care spre deosebire de omul moder, erau mult mai departati de birourile corporatiste. Creierul transmite un mesaj de oboseala corpului, ce incearca sa transpuna in organism semnalul acordat. Este un mesaj fals, pentru ca un corp odihnit, nu poate fi obosit doar prin prisma unui efort intelectual. Aceasta teorie mi-a fost confirmata nu de putine ori, cand incarcatura adunata cerebral de-a lungul celor 8 ore de program, incerca sa se materializeze intr-o stare de oboseala. Si ma gandeam ca undeva trebuie sa fie o greseala. Una dintre cele doua forte din epicentrul meu (creier respectiv organism) trisau. Evitau conflictul. Se resemnau. Si in astfel de situatii, omul risca sa traiasca doar in ger, doar pe lumina, doar cu apa ... si lista poate continua.

La fel si cand fortele triseaza, rezulta haosul

A urmat asadar ca prin propriile resurse, sa autogenerez un conflict intre cele doua sfere, iar rezultatele nu au incetat sa apara. Organismul a trebuit sa transmita un semnal creierului, in care sa-si manifeste dispozitia de miscare, socializare, efort sau mai bine zis, actiune in sine. Cum + si - se atrag, poate rezulta o forta pozitiva din conflictul celor doua sfere. O forta pozitiva de pe urma caruia individul poate (si trebuie) sa profite.

Un caz asemanator poate fi si cand de data aceasta, organismul este cel care transmite semnalul catre creier. Un organism care se vrea obosit, isi cere confirmarea creierului, insa acesta din urma nerecunoscand mesajul respectiv genereaza un conflict din care rezulta aceiasi forta pozitiva. Atat una cat si cealalta trebuiesc dezvoltate si angrenate intr-un conflict rapid dar mai ales controlat. Un creier odihnit si un corp odihnit pot aduce (contrar unor pareri) conflicte nepotrivite. Prea mult antrenament, prea multa distractie, prea putin sau prea mult somn, etc. Deci un + si un + nu ar construi o formula benefica, cum la randul sau nici - cu - nu fac o pereche reusita.

Noi suntem doar plusuri si minusuri. Nu poate fi doar lumina, cum nu poate fi doar intuneric. Nu putem aprecia caldura, daca nu cunoastem frigul si nu am recunoaste binele daca nu am fi intalnit raul. Daca esti un plus vei face o echipa buna cu un minus, si invers, pentru ca totul in univers se rezuma la completarea unor forte total diferite dar dependente pentru rezultatele programate universal.

Inceputul si sfarsitul, Adam si Eva

Happy Weekend!

Instinct purtat de vant

"Prepare for unforeseen consequences" G-Man (Half Life)

Am incercat sa adorm in cursul dupa-amiezii de ieri. Timpul liber din ultima perioada imi ingaduie sa incerc lucruri pe care in mod normal nu prea mi le mai puteam permite in cursul saptamanii. Inca de mic copil nu prea am fost obisnuit cu somnul asta din cursul zilei si imi aduc aminte dezamagirea cand parintii multor prieteni de maidan imi spuneau ca al lor copil nu poate sa iasa momentan la joaca, pentru ca doarme.

Vantul puternic de afara imi juca feste de parca vroia sa ma tina in continuare departe de tabietul asta strain mie. Crengile se balansau usor dar hotarate si odata patrunsa mica adiere din camera mea parca se stingea dezamagita ca nu are ce ravasii in scurta-i existenta. Nu de putine ori am senzatia ca natura incearca sa comunice cu mine. Daca vara anului trecut ploaia incerca sa imi transmita ceva, de la un timp simt ca dansez cu vantul. Senzatia de vant imi apare cand sunt in calea unei forte ce se deplaseaza dintr-un punct catre altul, pe o directie oarecare.

Vantul ne poarta in diferite destinatii sau uneori cand stagnam, aduce pe umerii lui elemente ale acestora. Sunt pe marginea unei stanci inalte, poate mai inalte decat toate pe care am pus piciorul vreodata. Spre deosebire de celelalte momente acum parca sunt mult mai lucid. Fara vise, fara planuri, fara sentimente. Nimic. Doar instinct. Instinctul este o proprietate pe care antrenata corespunzator, se poate transforma intr-o veritabila arma. Cadoul naturii pentru vietuitoarele din cadrul ei. Proprietate ce are la origine insasi supravietuirea.

Momentumul pe langa faptul ca este marcat de un calm absolut, parca si gandurile mele sunt inactivate temporar. Ma simt un om pregatit pentru ce va sa vina, asteptand ca la orizont sa isi faca contur ceva, un viitor bland sau dur nu se poate rezuma in cele din urma decat la o provocare. Nu ma gandesc cat de mare sau cat de mic va fi fenomenul ce urmeaza si daca voi putea vreodata sa ii tin piept sau nu, voi rezuma totul la supravietuire. Am sa dau tot ce am mai bun din mine si nu voi da socoteala decat consecintelor ce vor rezulta ca urmare a unui cuantum de actiuni generat de mine.

Indiferent de mediu si conditii trebuie sa imi reamintesc neincetat ca pot obtine mai mult si cred ca nu este un dusman mai puternic al evolutiei si al situatiei omului in general decat resemnarea. Traim zilele mondiale ale resemnarii de pe urma carora profita adevarati lupi ai sistemului. Suntem indemnati sa ne resemnam, politic, social dar mai ales uman, aproape continuu.

In opinia mea sistemul al carui varf dicteaza supusilor resemnarea este compromis de la bun inceput. Este o confirmare ca cei din zona alfa, au devenit constienti de incapacitatea lor de administrare si incearca sa o mascheze treptat printr-un mesaj puternic in care oamenii ajung sa creada cu tarie, inactivand acele instincte de supravietuire pe care multi dintre ei le poseda mai mult decat pot crede vreodata. Atata timp cat scopul omului este sa duca o existenta superioara, acei lideri care indeamna la resemnare ar trebui in opinia mea marginalizati. Si asta pentru ca traim intr-un secol in care pedepsele, in cazul in care se aplica sau nu, sunt mult prea marunte.

Cum as putea vreodata sa spun ca asta este tot ce pot sa fac, cand simt ca nu am atins inca apogeul ?

Si de parca alinierea planetelor nu ar fi destul de nefavorabila, tocmai aceasta resemnare genereaza sentimente de frica si ura. Frica se manifesta de la nivelul umarului in sus, in timp ce ura de la acest nivel in jos. Este un fenomen pe care imi permit sa il numesc "frica de superior" si sub austeritatea caruia omul nu indrazneste sa spere la mai mult, sau sa infrunte indivizi in fata carora pe anumite laturi se simte inferior. In schimb toata frica aceasta depozitata, rabufneste in oamenii ce ii par slabi din jurul sau. Pe prieteni sau chiar pe membri ai familiei fata de care stiu ca sunt scutiti de un risc emotional sau material. Am speranta ca prea putini sa se recunoasca a fi contaminati cu virusul asta.

Toti avem o asigurare, multi nu constientizeaza asta.
Si totusi, de ce urcam atat de putini dintre noi ?

Nu mai este nevoie sa inchid ochii cand sar. Si nu ma intereseaza daca am sa-mi frang vreun os cand ating pamantul. Oasele rupte desi nu pot fi vreodata vindecate complet, iti pot permite totusi sa mai faci si alte salturi. Vreau sa vad mai bine lucrurile catre care ma indrept cu o viteza ametitoare. De data aceasta fara ganduri, fara planuri, fara sentimente. Doar instinct, curaj si optimism.

Si numai gandul ca am curajul sa sar, ma va pregati pentru orice consecinta.